Coaching-ul in relatia parinte-copil

Ajuta-ne cu un ShareShare on FacebookShare on Google+

Coaching-ul isi are inceputurile prin anii ’70 in lumea tenisului, cand sportivi de succes au fost antrenati cu antrenori de schi care nu aveau cunostinte despre tenis, insa le puneau tot timpul sportivilor intrebari de impact, ca de exemplu: “ce ai facut diferit mai devreme?” Desi nu aveau antrenori specialisti in domeniul lor de activitate, sportivii nu numai ca nu si-au diminuat performantele, unii chiar si le-au imbunatatit in decursul perioadei respective.

In prezent coaching-ul este folosit in afaceri si in viata personala pentru imbunatatirea performantelor, atingerea obiectivelor si implementarea schimbarilor dorite. Coach-ii urmeaza programe speciale pentru certificare, dar coaching-ul ca proces tinde sa devina un stil de comunicare si leadership. Managerii trec de la stilul de conducere autocratic, in care ei detin raspunsurile si controlul, la stilul de indrumare prin intrebari si la incredere in potentialul oamenilor din subordine.

Rezultatele existente nu sunt o reprezentare a potentialului nostru, ci a nivelului nostru curent de percepere a potentialului, iar coaching-ul il descatuseaza cu scopul de a maximiza performantele. Cum? Prin intrebari, intrebari, intrebari. Ideea aceasta este veche, apartinand lui Socarte cu doua mii de ani in urma.

Faptul ca ceea ce credem despre capacitatea celorlalti are impact direct asupra performantei lor a fost dovedit prin mai multe experimente scolare, in care li se spunea profesorilor in mod eronat ca un grup de elevi mediocri, fie sunt candidati la bursa, fie au probleme de invatare. Dupa o perioada, testele academice reflectau convingerile false ale profesorilor cu privire la abilitatile elevilor.

Coaching-ul poate fi aplicat si in relatia parinte – copil, fie ca vorbim despre performante scolare sau sportive. Dintre beneficii, am putea enumera cresterea performantelor, motivarea copiilor, dezvoltarea increderii in sine, asumarea responsabilitatilor.

De exemplu, copilul vine cu o nota mica acasa, suparat. Parintele ii poate spune: „Ti-am spus sa inveti…, nu m-ai ascultat.”, „Gigel cum a putut sa ia zece, are mai multe capete decat ai tu?!”, „Esti pedepsit o luna!” etc. Sau il poate intreba: „Cum te simti?”, „Ce ai facut pentru a lua aceasta nota?”, „Ce ai putea face diferit?”, „Ce altceva?”, „Ce vei face?”, „Ce se va intampla?” etc. In doilea caz, comparativ cu primul, parintele il responsabilizeaza pe copil pentru notele sale, il stimuleaza sa gaseasca solutii pentru a avea note mai bune si ii sporeste increderea in sine prin faptul ca il lasa sa ia singur decizii. Daca o va da in bara, discutia se va relua, insa copilul va fi la un nivel de constientizare mai ridicat, va invata din greseli si va fi mai atent la consecinte.

Un alt exemplu, de data aceasta din sport. Copilul joaca volei, iar parintele discuta cu acesta dupa antrenament. Daca i-ar spune: ‚Stai cu ochii pe minge?” sau, mai rau, „De ce nu stai cu ochii pe minge?”, copilul ar intra in defensiva. Este preferabil ca parintele sa joace rol de coach punand intrebari mai eficiente: „In ce directie se invarte mingea in timp ce vine spre tine?”, „Cat de departe esti de fileu in momentul in care iti dai seama in ce directie se invarte mingea?”, „Ce faci de obicei atunci cand reusesti sa preiei mingea?” etc. Aceste intrebari au rolul de a stimula concentrarea copilului pentru a putea furniza raspunsuri cat mai exacte, invatarea atat din greseli cat si din succese, gandirea proactiva, in ultima instanta invatarea si cresterea performantei.

Ramona Radu
Conect

Ramona Radu

Ramona este trainer și coach, cu experiență îndelungată în vânzări și management. Motto-ul pe care l-a aplicat cu pasiune de-a lungul carierei a fost: „Dacă dai unui om un pește, va manca o dată, dacă il înveți să pescuiască, va manca toată viața.”
Ramona Radu
Conect

Latest posts by Ramona Radu (see all)

Ajuta-ne cu un ShareShare on FacebookShare on Google+